Pachet bere “Rubin” – 20 L

belgian-ruby2

77,00 lei TVA inclus

Este o bere cu gust intens de caramel și arome echilibrate date de combinația specifică de soiuri de hamei. Culoarea specifică este dată de conținutul ridicat de melanoidine din malțurile speciale utilizate. Este o bere specială ce te duce cu gândul la un vin roze discret parfumat.

Descriere produs

Berea "rubin", prezentată aici într-o variantă belgiană, este o bere cu conținut ridicat de melanoidine, compuși complecși rezultați prin combinația dintre aminoacizi și zaharuri, prin reacția Maillard, aproape de punctul de fierbere al apei. Prin contrast, malțurile de tip caramel sunt produse la temperaturi mai mari. Tipurile generice de malț Vienna și Munich au conținut semnificativ de melanoidine, însă există și malțuri speciale cu conținut mare de astfel de compuși.

Nu este o bere clasificată ca tip aparte, mulți berari considerând berea rubinie ca o referință exclusivă la culoarea specifică. De aceea, vom putea găsi rețete care includ sub acest nume berea cu fructe de tipul zmeurei, fermentată spontan, fără adaos de drojdii (caz în care vorbim de o bere Lambic), sau bere cu aromă mai tare, de prune sau chiar struguri. În nici un caz acest tip de bere nu se asociază cu Flanders red ale, aceasta din urmă fiind o bere fermentată cu lacto-bacili, nu cu drojdii.

Rețeta prezentată aici este o bere tipică ale, a cărei culoare rubinie este dată exclusiv de malțul special folosit. Este o bere cu gust intens de caramel și arome echilibrate date de combinația specifică de soiuri de hamei.

Pachetul conține ingredientele pentru 20 litri bere (produs final):

  • 2,7 Kg malț Château Pilsen 2RS®
  • 0,4 Kg malț Château Munich Light®
  • 0,2 Kg malț Château Cara Gold®
  • 0,9 Kg malț Château Melano 80®
  • 20 g hamei Tettnang
  • 10 g hamei Hallertauer
  • 11 g drojdie Nottingham Lallemand
  • 50 g compus igienizare Enzybrew

    Pachetul nu conține ingredientele auxiliare descrise în rețeta de bază! Malțul nu este măcinat!


Informații suplimentare

Greutate 4.5 kg
Dimensiuni 35 x 25 x 15 cm

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Numai clienți autentificați care au cumpărat acest produs pot scrie o recenzie.